Icre de Chia cu maioneză vegetală

Paste tartinabile/Pateuri / Rețete

Ingrediente:

1 ceașcă de semințe de Chia

2 cești de apă

1 ceapă mică (am folosit roșie)

4 – 5 linguri de maioneză vegetală

1 linguriță de suc de sfeclă roșie (opțional) pentru a colora în roz icrele

1 lingură ulei de in presat la rece

Puteți opta pentru orice tip de maioneză vegetală făcută în casă: din orez, din cartof, din mei, din orz, din făină de soia, din mazăre galbenă, din năut, din conopidă, din țelină sau combinații diferite dintre acestea. Cu oricare dintre aceste ingredinte (fierte) blendate cu câteva linguri de ulei, un praf de turmeric, pudră de ceapă, pudră de usturoi, sare și zeamă de lămâie puteți obține o maioneză vegetală delicioasă. Se poate adăuga și puțin muștar, dar eu nu folosesc muștar din comerț, fiind un produs iritant pentru mucoasa gastrică (conține oțet, zahăr, acid citric ș.a.). Încercați variantele și alegeți-o pe cea care este pe gustul dumneavoastră. În rețeta de față eu am folosit maioneză de orez și aveți rețeta mai jos.

 

Mod de preparare:

Semințele de Chia se pun în cantitatea de apă menționată și se lasă deoparte aproximativ un sfert de oră. În acest timp ele se transformă într-o masă gelationasă compactă.

Maioneza de orez:

1 cană de orez alb bine fiert

1 cană de lapte de soia (simplu, fără arome)/ sau apă

5 linguri de ulei de măsline

1 linguriță de pudră ce ceapă

1 linguriță de pudră de usturoi

1/4 de linguriță de turmeric

1/4 de linguriță de sare (am folosit de Himalaya)

2 -3 linguri zeamă de lămâie (sau, după gust)

Toate ingredientele se blendează foarte bine, laptele de soia și uleiul, adăugându-se treptat. Orezul se blendează fierbinte împreună cu laptele, dar zeama de lămâie se adaugă la final, când compoziția se mai răcește, deoarece zeama de lămâie poate tăia laptele de soia, dacă acesta este fierbinte. Dacă folosiți apă în loc de lapte de soia, nu mai este nicio problemă, dar nici maioneza nu este la fel de gustoasă ca cea cu lapte. Trebuie doar să fiți atenți la lămâie și să n-o adăugați peste compoziția fierbinte. 🙂

Peste semințele de chia hidratate se adaugă ceapa tocată, uleiul de in și maioneza de orez. Se amestecă totul și se dă la rece. Icrele se pot mânca la câteva ore de la preparare pentru a se înmuia puțin ceapa și a se combina mai bine aromele.

Uleiul de in este foarte bogat în acizi grași de tip Omega 3, aceștia având o aromă ca cea de pește.

IMG_9422

IMG_9427

IMG_9404

IMG_9429

 

 

 

 

 

Related Images:

By   -   Dec 30, 2015   -   0 Comment
YOU MIGHT ALSO LIKE