Chiftele de linte verde

Fel principal / Rețete

Aceasta este cea mai simplă rețetă de chiftele de linte verde pe care ai citit-o undeva, atât din punct de vedere al ingredientelor cât și al modului de preparare. Ai să vezi! Este ideală în momentele alea critice în care nu mai știi ce să gătești, n-ai niciun chef de stat în bucătărie și ai impresia și că ai epuizat toate rețetele posibile. 🙂 In plus, lintea este și un aliment concentrat, fiind o sursă de energie remarcabilă. Aici am scris cum se pregătește lintea, iar aici care sunt cele mai importante proprietăți ale acesteia. 

Ingrediente pentru o tavă de aragaz:

2 căni de linte verde fiartă

2 linguri sos de roșii

1 ceapă, tocată mic de tot

1 căpățână de usturoi zdrobită bine (sau ceva mai puțin, dacă nu-ți place sau dacă vei lua chiftelele la birou)

5 linguri cu vârf de făină de ovăz (fulgi de ovăz râșniți) – cam toată cantitatea de făină care rezultă dintr-o râșniță obișnuită de cafea

sare

arome: care-ți plac sau pe care le ai în casă. Eu am folosit coriandru măcinat (1/2 linguriță), boia dulce (1 linguriță), turmeric (1/2 linguriță) și oregano (1 linguriță). Poți folosi, însă, și cimbru sau mărar, pătrunjel, ghimbir, chiar și mentă, absolut orice plantă pe care ai mai asociat-o cu lintea verde și ți-a plăcut. Fii creativă! 🙂

ulei de măsline, pentru uns chiftelele când le scoți din cuptor

Mod de preparare:

Amesteci toate ingredientele, fără să zdrobești bobițele de linte. Făina de ovăz o pui ultima și apoi lași compoziția să stea vreo 5 minute, după care formezi chifteluțe în mâna umezită și le așezi pe hârtie de copt în tava de aragaz. Eu le-am lăsat la cuptor cam o oră, la foc potrivit, dar le-am mai verificat din când în când. La jumătatea timpului de coacere, le-am întors și pe cealaltă parte.

Compoziția trebuie să iasă solidă, ușor lipicioasă.

Când le-am scos din cuptor, le-am așezat într-un vas de Jena, le-am uns cu ulei de măsline, apoi le-am acoperit, așa cum procedez cu toate chiftelele.

IMG_8209 IMG_8210 IMG_8211 IMG_8212 IMG_8213 IMG_8216

În speranța că rețetele pe care ți le propun îți sunt de folos, îți mulțumesc mult pentru vizită și te aștept cu drag să revii.

Dacă vrei, ne putem întâlni și pe paginea mea de Facebook!

Poftă bună, chef de viață și gânduri divine îți doresc!
Cu drag,
Daniela  

Related Images:

By   -   Oct 23, 2015   -   0 Comment
YOU MIGHT ALSO LIKE